Cum mi-am imbunatatit vederea… cu Flavius Turcanu

Sunt Eliza, o fată pentru care viața nu a fost până acum așa cum putea fi. Motivul era unul singur: am fost condamnată încă de mică să port ochelari pentru toată viața. Ce poate ști un om la vârsta de 6 ani? Am început cu strabismul. Îmi amintesc cum puneam tensiune pe un ochi și imaginea era în două. Apoi am pus tensiune pe celălalt ochi și la fel. De acolo… Copilăria mea s-a dus, într-o formă mult prea neplăcută. Plângeam de fiecare dată cand veneam de undeva, din cauză că și în ziua respectivă, la fel ca în celelalte, eram făcută de râs, batjocorită atât de cei din generația mea, cât și de cei care pur și simplu mă vedeau.

Ochelarii au devenit parte din viața mea, de parcă m-aș fi născut cu ei. Toată lumea așa mă știa. Aveam ditamai lentilele… Verdictul era că dioptria mea va rămâne +6. Culmea era că medicul știa că dioptria mea nu va crește mai mult de atât, dar nici nu va scădea. Încă îl aud spunându-mi că nu am șanse să scad din dioptrii. Verdictul era Astigmatism Hipermetropic. Avându-le pe toate acestea, m-am detașat de oameni și am preferat să stau undeva în umbră. Asta a lăsat amprente încă în viața mea, dar în scurt timp se va rezolva. Nu ieșeam din camera mea fără a avea ochelarii pe ochi, din cauza fricii pe care o aveam să nu aud din nou fraza „pune-ți repede ochelarii pe ochi!”

Ce să mai spun de zilele ploioase, de care îmi era groază pentru că trebuia să stau fără ochelari și nu cunoșteam lumea pe stradă… Eram devastată. Nu m-am conformat nicicum ideii de a rămâne toată viața așa.

La un moment dat, o prietena de-a mea mi-a spus ca fetita ei avea strabism cand era mica, dar a facut ceva exercitii cu ea pentru corectarea strabismului si mi-a recomandat si mie sa incerc. Am zis: daca fata asta a putut, SI EU POT!

Am început să caut tot felul de soluții – pe listă era operația pe primul loc, iar pe al doilea și ultimul loc, purtatul lentilelor de contact. Ambele variante s-au spart în momentul în care am început alte feluri de căutări, mai naturale 🙂 Îmi plăcea foarte mult domeniul oftalmologic, chiar îmi doream să fac pregătire în acest domeniu, dar nu îmi plăcea când era vorba de mine, pentru că știam că în cazul meu vor fi multe numere la ceea ce însemna dioptria, de câte ori mergeam la control. Eram interesată să aflu problema mea adevărată.

În martie 2014 am fost la un magazin oftalmologic pentru a-mi face ultimii ochelari. Am luat cu mine două persoane (o fată și un băiat) care să mă ajute să aleg niște ochelari cât de cât estetici (cei dinainte nu îmi mai plăceau, plus că îmi făceau ochii foarte mari) – oricare model de ochelari îmi făcea ochii foarte mari -, și să fie ieftini, pentru că eu nu îi voi purta mai mult de un an. Nu eram conștientă la momentul respectiv de ce am zis, dar peste exact 10 luni urma să mi se „deschidă ochii” și să îmi dau seama ce am spus. În ianuarie 2015 promisiunea mea s-a împlinit.

Rugăciunea mea fără credința că chiar ar putea fi posibil ceea ce cer (nu am crezut deloc că se poate schimba ceva sau că voi fi o altă persoană) a fost pe lista de așteptare a lui Dumnezeu. Visul meu și dorința de-o viață era una și aceeași: să scap de ochelari, fără risc și cu succes garantat. Șansa vieții mele s-a făcut vizibilă în data de 7 ianuarie 2015, în cel de-al 18-lea an de când am început cu ochelarii.

Șansa mea s-a dovedit a fi un om. Un om a cărui apariție mi-a schimbat definitiv viața. Știi ce înseamnă să îți schimbe viața, apariția unui om?  Dar știi ce mi-a spus acest om? Mi-a spus exact inversul la ce știam și ce tot auzeam de la medic… să port ochelarii doar puțin și doar dacă e strict necesar. Ei da! Strict necesar?! La mine era un continuu necesar sau un continuu obișnuit.

Ca să fiu mai specifică, acest om este Flavius Turcanu, care mi-a oferit tot sprijinul necesar pentru a începe să iau parte la provocare. Repet: TOT SPRIJINUL ca să fac ceva care va aduce rezultate. A văzut că vreau dar a văzut și că existau influențe din afară, iar eu tot pe el l-am ascultat și din ziua în care am vorbit prima dată cu Flavius (acea zi în care mi-a spus să port ochelarii doar când e strict necesar), nu m-a mai văzut NIMENI cu ochelari până în ziua de azi. Singura persoană care mă mai vedea așa eram eu, din când în când, în oglindă, când eram curioasă cum mai arăt cu ei (atunci când încă mă mai puteam uita în oglindă cu ochelari pe ochi). Atitudinea mea în acea zi a fost bazată pe încredere. Nu știam exact cine e Flavius, dar eram sigură că dacă merg „pe mâna lui” va fi bine. Ce a urmat, a fost că, așa cum m-am așteptat, nimeni nu m-a încurajat. Mama mea e singura persoană care m-a încurajat cel mai mult de la început, având în vedere că tot ea e cea care a plâns cel mai mult pentru mine când a aflat că eu voi rămâne cu ochelari.

Acest proces a fost unul greu, doar din cauza că erau vorbe descurajatoare ale celor din jur, dar a fost și cel mai frumos proces prin care am trecut în viața mea.

Prima săptămână a fost mai grea la cititul scrisului mic. Am stat cu ochelarii uneori 2, alteori 3 minute, pe zi. A doua săptămână a fost și mai grea pentru că deja nu mai vedeam cu ochelari, și partea proastă era că nu mai vedeam să citesc nici fără ochelari. Era acea săptămână în care eram foarte stresată pentru examenul auto… Era un stres intern de care nici eu nu știam, dar nu mă durea capul, nu mă dureau ochii, absolut nimic. Prima oară în viața mea când am conștientizat că stresul îmi influențează vederea. Înainte, când aveam ochelari,  nu simțeam nimic. Apropo, ochii nu m-au durut cam deloc în toată această perioadă. Mă aflu acum la aproape 3 ani de la minunata întâmplare și îmi amintesc de ea cu drag pentru că e cea mai frumoasă experiență a vieții mele. În tot acest timp încercam să îmi dau dispăruți ochelarii, dar tot timpul știam unde i-am pus la păstrat. Tot mă bântuiau de acolo din dulap, iar reflexul pe care îl aveam de a ridica ochelarii pe nas (toți cei care au ochelari, au acest reflex), mi-a dispărut aproape complet. Dar m-am obișnuit acum.

Odată cu renunțarea la ochelari, am devenit o altă persoană. Mă simt în largul meu. Îmi plac oamenii. Sunt mai sgură pe mine. Am un orizont deschis, văd totul (asta nu e totdeauna un avantaj pentru alții 😀 ), teama de respingere aproape că mi-a trecut etc.

Nu am mai fost aceeași persoană și prin faptul că am început să decid singură ce mănânc și ce nu. Am renunțat la unele alimente care dăunau organismului meu și sunt hotărâtă să nu mai revin la ele.

De la vârsta de 6 ani, când am început să port ochelarii, am început și cu reacții adverse din cauza acestui stres… Aveam arsuri la stomac, indiferent ce mâncam (nu aveam o alimentație dezastruoasă, niciodată nu m-am „omorât” cu mâncarea). Credeam că e normal să fie așa, dar oamenii din jur nu ziceau asta. Recent mi-am dat seama de legătura dintre stomac și purtatul ochelarilor. (dacă îți aduci aminte, tot stresul dăunează stomacului și chiar tuturor organelor – aici nu intru în detalii). Ce e important pentru mine e că de câteva luni încoace nu mai am deloc probleme cu stomacul.

Deci – ca să trec la lucrurile demonstrabile. Când nu credeam că se poate ceva și pentru mine, Dumnezeu m-a surprins plăcut. La împlinirea a fix 6 săptămâni de când am renunțat la ochelari, am mers la un consult oftalmologic. Era o zi cu soare. 23 februarie 2015. Aveam emoții. Foarte mari. Înainte de a merge la consult, am spus celor din familia mea (care nu credeau nimic) faptul că eu simt o foarte mare diferență între vederea mea de acum și cea dinainte, din prima săptămână. Și ce simțeam eu, era cu cifre. Le-am spus: atât de bine văd, cum nu am văzut niciodată. Ceea ce simt este că sigur am dat jos deja 2 dioptrii. În drum spre cabinetul oftalmologic, îmi puneam problema: și dacă n-o fi așa? Ce le voi spune eu acum celor care au auzit că eu am spus că am dat jos 2 dioptrii, și până la urmă nu iese așa?!

Am ajuns în cabinet cu emoții și după consult, mi-a dat un bilet cu recomandare de ochelari. Ghici ce? Îmi recomanda niște ochelari cu dioptria +1, iar pentru că am ochi albaștri, să port ochelari de soare, fără dioptrie. (nu am purtat în viața mea ochelari de soare) – iar când am auzit că „fără dioptrie”… nu am știut cum să reacționez. Pe acel bilet mai era atașat încă un bilet, pe care scria +4. Mi-am dat seama că asta era dioptria ce ieșea la computer. Deci, în primele 6 săptămâni de când am renunțat la ochelari, am dat jos 2 dioptrii. Exact cum am planificat.

Procesul de îmbunătățire a vederii a continuat apoi, cu cititul cărții Renunță La ochelari,  participarea la seminarii și la ateliere, evident, tot cu Flavius. Flavius e cel pe care îl respect și cel care mi-a fost alături încă de la primul pas, deci cel care mi-a câștigat încrederea. Am început sa facem ședințe de Coaching, pentru deblocarea emoțională si de fiecare data simteam diferența. Ma minunam si eu… inca mai continui ședințele, deoarece tot timpul apar noi provocări. Îl voi recomanda oricând, oricui, fără să creadă cineva că fac campanii (deși ar fi un lucru bun), doar am rezultate foarte bune din pricina lui. 😀

Sa revin…

După un an de la controlul oftalmologic in care rezultatul era +4, am mai mers la un alt control. În 6 aprilie 2016 am fost cu mare groază, doar din motivul simplu că nu vream să aud din nou de ochelari (majoritatea medicilor spun că ai nevoie de ochelari chiar și atunci când nu ai nevoie) – dar m-a pus la aparat, mi-a determinat dioptria, mi-a zis că am ceva dioptrie nu foarte mare, și anume +1,25 la ochiul drept (însoțită de un mic astigmatism) și +1,75 la ochiul stâng. Când am auzit și văzut rezultatul, îmi venea să o îmbrățișez pe doamna doctor, din nou nu știam cum să reacționez! Mi-a spus ceva ce nu m-aș fi așteptat niciodată să aud de la un medic: „eu nu-ți recomand ochelari, așa că nu îți fac rețetă. Pentru dioptria asta și pentru vârsta ta, nu ai nevoie de ochelari!” Am simțit că zbor. Apoi m-am eliberat de parcă aș fi trecut de un examen greu și am văzut mult mai clar. Deci dacă nu eram stresată, cu siguranță rezultatul era tot mai înspre zero.

Cum sunt lucrurile in prezent, dupa aproape 3 ani?

Am incredere in mine, mult mai multa decat inainte. Conduc noaptea in conditii de siguranta, in situatia in care inainte nu cunosteam lumea pe strada ZIUA.

Atașez aici bonul cu rețeta de ochelari din anul 2009, când aveam ochelari:

Aici atașez bonul primului consult după ce am renunțat la ochelari, la 6 săptămâni după acest eveniment, unde dioptria mea era de +4 la ambii ochi, adică cu 2 dioptrii mai puțin ca înainte:

Iar aici atașez dioptriile de la ultimul consult, Aprilie 2016, când dioptria mea era +1,75 și +1,25:

.

Uite aici un video de prezentare a exercitiilor, facut de o prietena care si-a imbunatatit si ea vederea prin una din tehnicile prezentate de Flavius:

Iar ca idee de încheiere, mi-a făcut mare plăcere să spun despre mine niște lucruri pe care le VĂD ca fiind minunate, și cele imposibile transformate în foarte posibile, pentru mine.

Ochi deschiși și sănătoși vă doresc și vouă! 😉